Softer, better, slower, stronger!

         Eu de multa vreme sustin ca relaxarea… e mare om. In primul rand, nu te lasa la greu, din contra, te ajuta de fiecare data, iar in relatiile interumane e in top. Realizam multe lucruri atunci cand suntem relaxati (“relaxati” atat cu sensul de “dezinhibati” cat si cu sensul de “usor detasati”), dar sunt si persoane care lucreaza chiar mai bine in conditii de stres, presiunea deadline-urilor, etc. Eu una nu ma numar mereu printre ei.

         Si acum vine partea delicata. Ni se aprind calcaiele dupa cineva. Mai putem fi relaxati? Unii da, multi nu. Aici e problema. Odata cu lipsa relaxarii intr-o situatie de genul acesta apar si inhibitia, fastaceala si probabilitatea ridicata de a face gafe. Ganditi-va cum ne purtam cu cineva pe care il simpatizam, dar despre care stim sigur ca “he / she has a crush on us”. Suntem sadic de relaxati, indiferent de sex pentru ca stim ca nu mai este nevoie sa luptam. Din punctul meu de vedere si muierile sunt la fel de vanatorese ca si masculii. Si noi fugim atunci cand suntem sufocate, si noua ne place sa cucerim ce e mai greu (ahhh, stiu, suna usor “girl power”). Si cum spuneam, cu cel cucerit usor ne purtam intr-un anume fel. Deseori suntem mai inspirati, mai amuzanti si mai atragatori – exact asa cum am vrea sa fim in fata celui greu de cucerit, dar nu vom reusi ni cio da ta atata vreme cat nu suntem relaxati. Si relaxarea asta vine si din incredere, increderea de sine, siguranta ca prin ceea ce spunem, prin constructia noastra si fara make-up pe caracter, putem sa surprindem orice prada. In fata unui om pe care incercam sa-l cucerim ne simtim adesea mici, fara putere, ne gandim de 57489 de ori ce sa-i spunem, cum sa-i spunem, cum sa parem mai speciali, mai spirituali, mai cultivati, mai destepti, s.a.m.d. Tocmai de-asta, dupa secole de brainstorming cu tine insuti ajungi la vreo abordare de genu’ “Si, in rest, totul bine?”. Aaaahhh, sooo wrong!

         Sa va dau un exemplu care s-a intamplat pe Marte, vorba lu’ Badea, nu pe Pamant ca daca mi s-ar fi intamplat mie nu il povesteam asa cum am precizat inca de la nasterea blogului astuia – nu dau detalii prea multe din viata mea! Asadar, pe Marte, o fata pe nume Erin merge intr-un club, nu conteaza care, unul dintre cluburile de pe Marte. Si fata Erin se tot simtea privita de unul dintre baietii din club, un necunoscut. Se uita Erin discret la el, isi da seama ca nu-l cunoaste si isi vede mai departe de muzica ei ciudata cum este cam toata muzica de pe Marte. Mai trec niste minute, zeci de minute si baiatu’ cu pricina nu contenea sa o priveasca, sa-i fure atentia, sa-i urmareasca felul in care dansa si cam tot ce facea. Daca Erin mergea la bar sa-si ia un cocktail, hop si baietu’, daca Erin se apropia de Dj, motz, langa ea, aparea si flacau’. S-a uitat Erin vreo secunda la baiet in acea seara? Nuuu. Si ghiciti intamplare hazlie. Dupa o saptamana Erin merge in alta locatie si se intalneste cu acelasi personaj. Decent omu’, intr-un fel. Macar a lasat-o pe Erin in pace, n-a deranjat-o din dansat, n-a intrebat-o cat e ceasu’, dar, totusi si contactul vizual exagerat poate fi un gest insistent, agresiv, motiv pentru care, cu ambitie parca, Erin a evitat cu orice pret sa-l priveasca pe martian. Ce concluzie tragem noi de-aici? Sa ne relaxam, domnule, sa fim noi, naturali si sa fim impacati cu noi. Cel mai sanatos asa! Peace!