Se intampla sa nu am chef de niciun fel de muzica si mai ales de muzica mea, desi imi doresc sa ascult ceva, orice, dar nimic nu-mi pica bine si simt ca ma fortez sa ascult. Nu se intampla des, din fericire, iar acesta este unul dintre semnele ca… ceva nu e ok cu mine. In general imi rog un prieten sa-mi dea orice muzica are el chef ori ascult vreun radio online, orice numai zgomot de fond sa fie si sa-mi acopere gandurile. E ciudat si trist cand se intampla asta. Cum sa nu ai chef de ceva atat de important si drag? Ceva de care eu una sunt dependenta si care imi intensifica trairile. Sunetele ma fac sa zambesc oriunde si cu oricine as fi, ma linistesc atunci cand vreau liniste, ma energizeaza atunci cand vreau haos si ma ajuta sa plang atunci cand trebuie sa fac asta… pentru ca trebuie sa plangem atunci cand ne vine. Nu e tocmai frumos, dar e mai sanatos. Am incercat o vreme scurta sa ma abat de la a ma exterioriza si nu am reusit decat sa ma incorsetez mai tare si sa ma simt cenzurata – picatura chinezeasca, lenta si nemiloasa.
Probabil ca tot mamei trebuie sa ii multumesc pentru iubirea aceasta mare si sincera pe care o am fatza de muzica. Mi-a povestit ca in timpul sarcinii asculta mereu muzica tocmai in ideea de a-mi dezvolta un gust in acest sens. Si asa s-a intamplat. Mituri babesti care se adeveresc uneori.
