Mama, I’m comin’ home!

         Voi cate “acasa” aveti? Mai multe? Si le simtiti ca “acasa” cu adevarat pe toate? Sau numai unul dintre locuri este acasa for real?

         Voi cate prenume aveti? Aveti mai multe? Si… va sunt utile toate?… ca sa zic asa…

         Eu am doua “acasa for real”. Acasa in Bucuresti si acasa la ai mei. In ambele locuri am sentimentul strasnic de “I’m home, I’m safe”. Si la job sunt safe si la teatru si in cluburi si pe strazi (in inconstienta mea). A nu se intelge din ceea ce urmeaza sa povestesc ca vreau sa prezint in antiteza bucuresteanul vs. provincialul. Nici pomeneala. Eventual incerc sa expun avantajele de a fi din provincie si, mai exact, de a avea parintii ceva mai departe de tine. Si nu in sensul ca poti veni acasa rupt in cap si ca poti sa aduci pe cine vrei, de cate ori vrei, sa dai chefuri la tine pana se fisureaza termopanele si vecinii totodata, etc. Nu din punctul asta de vedere pentru ca situatia nu se prezinta tocmai asa chiar daca ei sunt la, sa zicem… 198 km departare de tine. Parintii stiu tot, mai ales unii dintre ei, cei care vor sa stie… stiu, chiar daca uneori lasa impresia ca n-au nici cea mai vaga idee… stiu si atunci sau banuiesc, cel putin. Avantajul este, cel putin in cazul meu ca am unde sa fug… de Bucuresti, desi il iubesc atat de mult, inexplicabil pentru multi. Nu vreau nici sa ridic capitala in slavi, cum as putea? Insa ma gandesc ca uneori trebuie luata ca atare, exact asa cum trebuie sa facem cu persoanele importante din viata noastra si pe care vrem sa le tinem aproape de noi: trebuie sa ii luam ca atare si sa ne concentram la partile bune. Iubesc freamatul Bucurestiului, agitatia, galagia. Aici se intampla… cam tot. Aici ai cei mai buni actori, cele mai bune locatii, cele mai mari evenimente. Aici iarna e mai blanda si rar ti se intampla sa ti se lipeasca narile de la ger. In Bucuresti n-ai nevoie de cauciucuri de iarna si zapada vine greu. La ce bun sa ninga aici? Ca sa blocheze traficul si mai tare? N-are rost. Cine vrea zapada nu vine in Bucuresti. Merge acasa J . Si cine vrea liniste… tot acasa merge J . Aici vine povestea cu cealalta “acasa”.

         In Bucuresti am laptop, am desktop, 7584759 de telefoane, televizor, party-uri, fum, mult fum, prea mult fum, nopti nedormite, claxoane, zile prea scurte, x, y si Z. Si-mi place J . E un mod de viata la care te poti adapta foarte usor atata vreme cat iti place. Daca nu-ti place in mod natural… you’re lost. In schimb, orice nebun care supravietuieste aici, inclusiv eu, are nevoie si de cealalta extrema tocmai pentru a ajunge in felul acesta la un echilibru. Si eu… fug acasa, acasa in Ardeal. Acolo lucrurile stau totaaal diferit. Te simti in alta tara si nu din cauza faptului ca in orasul meu aproximativ 70% din populatie vorbeste alta limba. Nope… Ci pentru ca lumea… hmmm… sa zicem ca are alte probleme. Si simt asta de cum intru in oras, se simte pur si simplu in aer. Cat despre momentul in care ajung la casuta alor mei, ei bine atunci inteleg exact de ce am ars de nerabdare tot drumul pana la ei. Cu riscul de a fi banala ori de a repeta ce au zis si altii, spun ca este minunat sa asisti la alte situatii decat cele pe care le intalnesti in mod constant. Cum ar fi: sa alergi prin zapada de 2 metri alaturi de cainele Jack (un caine nerecunoscator care mai  pleaca din cand in cand de-acasa) intr-o curte mare mare care ajunge sa fie si foarte verde (atunci cand nu e alba – din gama “iarna nu-i ca vara”); sa observi ca bradutii au mai crescut si ca in cativa ani vor deveni strajerii intimitatii tale; in loc de masini acasa vad veverite (eu una n-am vazut inca, da’ mi-a zis mama si o cred), caprioare (caprioare am vazut cu ochii mei, jur si nu stam in vreo salbaticie… daca asa s-a inteles); car lemne pentru foc si imi iau portia de aer… bun de respirat. Si totusi, ajunge sa-mi fie dor de Bucuresti si rasuflu usurata cand ma intorc. De-asta am zis eu ca ambele mele “acasa” sunt “for real”. Pentru ca rasuflu usurata si cand ajung la ai mei si cand ma intorc in capitala.

         Ziceam ceva de prenume la inceput si nu fara legatura. Am 2 prenume. Utile. Utilizate. Ma simt bine strigata in ambele feluri. Sunt si Ingrid si Irina. In linii mari, Ingrid in Bucuresti, Irina acasa… in linii mari, exista si exceptii, desigur. Pe drumul catre Sfantu caloriferele se transforma intr-un semineu, blocul intr-o casa, asfaltul in gazon, iar Ingrid devine Irina. (cam siropos? Aia e… asta e filmu’ meu acum… siropos J ).