In stilul serilor de Oscar as vrea sa multumesc tuturor celor care m-au ridicat. Nu este nevoie sa le precizez numele. Fara nume!!! (ca in “Ultimul tango la Paris”) Stiu ei bine ca m-au ajutat. Si vreau sa ma inclin in fata rabdarii lor, interesului, teoriilor cu care m-au hranit – vorbe si fapte.
Totusi, nu i-am lasat numai pe ei sa munceasca si am incercat sa iau si singura atitudine. M-am inconjurat de surse de energie pozitiva si am incercat sa ma detasez de unele probleme (fara succes prea mare ce-i drept… pana acum). De cateva saptamani… desenez. Nu, nu s-a schimbat nimic, tot antitalent am ramas, insa macar un soare pot schita. La birou am mereu foi colorate pe care imi notez diverse. De fiecare data cand incep o pagina noua primul lucru pe care il fac este sa creionez (sa “pixonez” mai degraba) un soare in coltul din stanga sus. Sorii mei au sex. Singurul lucru care il diferentiaza pe soarele-baietel de soarele-fetita este ca soarele-fetita are gene mai lungi. Sorii mei nu au dinti si veti intelege de ce.
Acum cateva zile m-am gandit sa nu mai rup paginile in bucatele mici mici mici si sa decupez fiecare soare pana cand o sa ajung sa am o gradinita cu muuulti multi sori. La ce bun? Pai, vreau sa plec la mare zilele astea. Nu vreau sa innoptez acolo neaparat. Vreau doar sa ating nisipul, sa iau putin acasa, sa ating marea si sa iau putin din ea acasa, foarte putin, nu-si va da nimeni seama ca am luat putin din ea, atat de putin o sa iau J . Vreau sa iau si sorii cu mine si sa-i ingrop in nisip pentru zilele in care soarele-tata se va simti lipsit de puteri si atunci va sti unde poate sa gaseasca resurse. Intelegeti acum de ce sorii mei n-au dinti?
