O data la cateva luni se furiseaza in viata mea un individ cu plete… Imi arunca niste pastille…si pleaca. Aceste pastille provoaca uneori stari de ameteala, alteori imi limpezesc mintea precum Visine limpezeste ochii.
Ultima discutie pe care am avut-o a fost din gama “revelatory” si nu “bulversanta” asa cum s-a mai intamplat. Am vorbit de iubire, de ce presupune traiul in doi, de certuri si de comportament. Mi-a subliniat niste idei pe care le-am avut dintotdeauna ascunse in niste sertare cu cheie…si n-am inteles niciodata de ce nu le-am putut deschide…de ce nu mi-am putut deschide propriile sertare…
Ii spuneam ca sunt teribil de trista atunci cand ma cert cu ai mei ori cu iubitul meu…pentru ca doar cu ei, culmea, ajung la conflicte mai mari. Nu poate exista diplomatie in relatiile de acest gen…doar sinceritate, iar sinceritatea doare uneori, mai ales daca nu stii cum sa o impachetezi. Dar am alta varianta? Sa-i mint? Pentru ce? Sa-mi cobor standardele doar ca sa fiu happy mai des? (asta mi-a spus-o el…individul cu plete…nu intentionez sa dau nume in acest blog…nu prea curand). Eu nu functionez in felul acesta…
Mama!!! Fii linistita si impacata ca sunt sincera cu tine si ca iti spun totul…in felul meu…gresit uneori…probabil.
Iubitule…te-ai gandit vreodata de ce urlu la tine? (tot tipul cu plete m-a luminat si din punctul asta de vedere…). Stii de ce? Pentru ca te vreau pe tine, putin schimbat si de-asta urlu la tine…altfel…as fi plecat… “Urlu” pentru ca nu vreau pe nimeni altcineva…
P.S.: 1. “Mama” si “Iubitule” sunt termeni “ajutatori”…e un post…intr-un blog…
2. “Cherry Blossom Girl” este o melodie…foarte frumoasa… 
Imi asum posesivitatea, dar ca parinte cel mai greu lucru pe care trebuie sa-l invat este ca trebuie sa-ti acord autonomie.Si ca sa-l citez pe Paul Ekman ,nu mai putem controla copii exact in momentul in care au crescut suficient ca sa-si faca singuri rau.De aceea trebuie sa invat sa-ti acord propria ta libertate desi e foarte dificil pentru mine tocmai pentru ca nu vreau sa ti se intample nimic rau.A fi parinte inseamna a fi condamnat la griji. In ciuda incertidudinilor tale am incredere in tine si in ceea ce faci ,restul sunt … griji.
Mama…
Intr-adevar… “mama” si atat… cat de frumos pune mama ta in propozitie sentimentele pe care, sa fim sinceri, numai parintii le pot simti si trai…
Imi pare rau ca nu am avut ocazia sa o cunosc pe mami tau (cat am fost in facultate
) . Stiu sigur ca ne-am fi inteles foarte bine 
)
Te pup Ingridutz!